Cum te poate ajuta mașina de găurit multiplu să-ți crești productivitatea

03.12.2018

În prelucrarea lemnului și în industria mobilei găurirea este o operație indispensabilă. Orice piesă de mobilier necesită îmbinări și balamale, nu-i așa? Iar pentru ca această operație să fie cât mai eficientă, au fost construite mașinile de găurit multiplu. Acestea sunt folosite pentru a realiza mai multe găuri simultan în piesa de prelucrat. Aceste mașini sunt prevăzute cu multe axuri (în jur de 21) pentru găurirea pieselor în realizarea diferitelor îmbinări.

Indiferent de tipul de producție (piese unicat sau lucrări de serie) mașinile de găurit multiplu sunt ideale pentru că asigură o productivitate crescută și un timp eficient de lucru față de mașinile de găurit obișnuite sau tradiționale.

Mașina de găurit multiplu, pentru găurire rapidă și precisă

Cu o mașina de găurit multiplu găurirea a devenit mai ușoară și eficientă, atunci când prelucrezi piese de mari dimensiuni sau ai nevoie de module de găurire pentru cele mai frecvente tipuri de balamale de pe piață precum Blum, Hettich sau Grass.

Printre avantajele utilizării unei mașini de găurit multiplu ar fi acela că te poate ajuta să economisești timp și efort în producție, iar dotările și sistemele profesionale îți pot oferi eficiență și precizie astfel încât tu să le poți oferi clienților tăi mobilier la cel mai înalt nivel de calitate.

Mașina de găurit Felder FD 21 professional cu 21 de axe cu distanță de 32 mm între acestea și diametru maxim al burghielor de 35 mm

Cum te poate ajuta o mașină de găurit multiplu să lucrezi mai ușor, mai rapid, mai eficient:

        1.Timp: câștigi timp cu fiecare piesă

Pentru că timpul este cea una dintre cele mai importante resurse în producție, o mașină de găurit multiplu te poate ajuta să economisești timp cu fiecare piesă pe care o prelucrezi.

Poți realiza găuri predefinite fără să mai pierzi timp cu reglări repetitive ale mașinii. Sistemul de blocare a riglei de bazare cu opritori pentru poziții predefinite poate fi de real folos pentru că asigură un grad mare de repetabilitate și se poziționează și blochează ușor.

Sistemul de blocare a riglei de bazare cu opritori pentru poziții predefinite - Felder FD 21 professional

            2.Bani: reduci semnificativ pierderile de material, deci irosești mai puțină materie primă

În general, calcularea adâncimii de găurire pe verticală este o etapă consumatoare de timp și de resurse. Orice tâmplar știe că un calcul greșit duce la pierdere de material și, implicit, la pierderea de bani din cauza materiei prime irosite făcând probe. Cu o mașină de găurit multiplu, însă, această problemă are rezolvare. Poți câștiga timp și economisi bani în același timp datorită sistemului de compensare automată a adâncimii de găurire pe verticală în funcție de adâncimea de găurire pe orizontală deja reglată. Vei scăpa astfel de grija perforării și irosirii materialului pentru că burghiele se vor opri automat cu 8 mm înainte de a străpunge marginea superioară a piesei.

Sistemul de compensare automată a adâncimii de găurire de 8 mm a mașinii de găurit multiplul FD 21 professional

        3. Confort: găurești cu mai puțin efort

Găurirea pieselor mari, cum ar ușile de șifonier de exemplu, îți pot da bătăi de cap sau dureri de spate. Și de cele mai multe ori necesită un om în plus în manipularea și fixarea pentru găurire. Ce faci atunci când nu este nimeni disponibil în apropiere sau în momentul respectiv? Ei bine, cu o mașină de găurit multiplu aceste dificultăți în operare și-au găsit rezolvarea.

Poți găuri piese de mari dimensiuni cu mai puțin efort pentru că batiului mașinii de găurit multiplu are construcția deschisă și îți permite să folosești suprafața de prelucrare la maximum. Masa de lucru poate fi extinsă în 3 părți prin intermediul extensiilor de mese, iar riglele de bazare îți permit găurirea pieselor mari pentru mobilier-corp.

Extinderea suprafeței de lucru a mașinii de găurit multiplul Felder FD 21 professional prin extensii de mese și rigle de bazare

           4. Precizie: prindere și fixare puternică a piesei cu console

Precizia și confortul în operare contează la fel de mult ca timpul și efortul depus.

Cu mașina de găurit multiplu nu e nevoie să susții manual piesele pentru că pistoanele de prindere cu acționare pneumatică garantează fixarea precisă și puternică. Astfel, vei putea lucra cu mai puțin efort fizic.

Pistoane pneumatice de fixare a pieselor de lucru - Felder FD 21 professional

Și pentru că tot ce contează este produsul finit, calitatea prelucrării este esențială.

Cu un șasiu compact, cu masă solidă din fontă masivă, prelucrarea cu mașina de găurit multiplu va fi lipsită de vibrații, ceea ce te poate ajuta să obții rezultatele pe care ți le dorești. Totodată, poți realiza foarte ușor și rapid îmbinări perfecte la 90° și în unghi de 45° datorită sistemului de înclinare precis al capului de găurire între 0-90° și a dispozitivului de găurire în unghi de 45°.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dispozitiv de găurire în unghi de 45° - Felder FD 21 professional

Așadar, datorită avantajelor pe care ți le oferă o mașină de găurit multiplu în prelucrare, îți vei putea recupera investiția în cel mai scurt timp.

Clienții Felder Gruppe România care și-au dotat atelierele de mobilă cu o mașină de găurit multiplu sunt mulțumiți de investiția pe care au făcut-o. Iată ce spune Vasilică Ioja, Sebilux Invest - Tulcea sau Felix Petre, Edy Dinamic Mob – Buzău.

În materialele video de mai jos vei vedea concret cum funcționează mașina de găurit multiplu Felder FD 21 professional. De exemplu:

- cum să setezi mașina la parametrii doriți;

- cum să-ți extinzi suprafața de lucru cu extensii de mese și rigle de bazare;

- cât de eficient este sistemul de fixare a pieselor cu pistoane pneumatice;

- cum se realizează găurirea în unghi de 45°;

- precum și alte funcționalități ale FD 21 professional.

 

Mai precis, vei vedea cum te poate ajuta mașina de găurit multiplu Felder FD 21 professional să lucrezi mai ușor, mai rapid și mai eficient astfel încât să-ți crești productivitatea.

https://www.youtube.com/watch?v=KHOhWYIAM-c

https://www.youtube.com/watch?v=1OUR1hyA9k8

 

Dacă vrei să afli mai multe detalii despre mașina de găurit multiplu Felder FD 21 professional, te invităm să intri în legătură cu unul dintre consultanții Felder Gruppe România și să alegi soluțiile tehnice și de finanțare potrivite pentru afacerea ta.