• Paduri & Busteni
  • Cherestea & Semifabricate
  • Paleti & Ambalaje din lemn
  • Furnir & Panouri & Placaje
  • Podele & Parchete & Pardoseli
  • Lemn de foc & Energie solida
  • Case & Constructii din lemn
  • Produse din lemn & Tamplarie
  • Software & Servicii
  • Mobilier interior & exterior
  • Alte produse conexe
  • Utilaje prelucrare lemn
  • Utilaje exploatare forestiera

Ce adeziv se folosește pentru structurile lamelare ale caselor din lemn

2019-11-21, Categoria: Tehnologii si materii prime
Prelucrare-CNC-grinzi-lamelare-414x276_5de4c9cf0d979

Casele din structuri prefabricate, cele care se fac în bună parte în fabrică, au pereții făcuți pe o structură din lemn. Fiecare perete este format dintr-o ramă din stâlpi verticali și grinzi orizontale, rigidizată cu panouri OSB sau alte panouri structurale. Pentru a fi foarte stabile și rezistente ramele se fac din elemente laminate, adică din structuri obținute prin suprapunerea și încleierea mai multor straturi de lemn, proces asemănător obținerii panourilor de masiv. Pentru o lipire sigură și rezistentă se folosesc adezivi D4 pentru lemn, adică un adeziv foarte rezistent la umiditate și condiții de exterior. De constanța calității adezivului depinde obținerea unor case trainice și de aceea între producătorul de case și cel de adeziv se stabilesc parteneriate de lungă durată. O demonstrează și parteneriatul de peste 10 ani între Szolvegy – producător de adezivi și Dimmer, unul dintre cei mai cunoscuți producători de case din structuri prefabricate.

Ce sunt elementele laminate și cum se obțin

Se numesc laminate pentru că suprapunerea tuturor elementelor din lemn se face paralel cu fibra, nu perpendicular, ca în cazul placajului. Scopul obținerii lor este eliminarea defectelor lemnului și stabilizarea lui. Comparativ cu un stâlp sau o grindă dintr-o singură bucată de lemn, la cele lamelare nu există riscul apariției crăpăturilor, deformărilor sau variației dimensionale.

După ce cheresteaua a fost debitată și uscată în uscătoare, fiecare element este analizat pentru a i se identifica nodurile căzătoare sau crăpate și alte posibile defecte, care sunt apoi îndepărtate. Bucățile de lemn rămase sunt de dimensiuni prea mici pentru a putea fi folosite la obținerea unor stâlpi, de aceea sunt frezate la capete pentru a fi îmbinate în dinți. Îmbinarea în dinți permite obținerea unor elemente lungi cu rezistență foarte bună. Dinții rezultați în urma prelucrării măresc suprafața de contact dintre cele doua elemente și transformă o lipire de capete de fibră într-una de fibre paralele, mult mai rezistentă.

Autor: Mihaela Radu

Pentru a citi mai departe CLICK AICI!

×
Oferte speciale
LIchidari de stoc
Categorii de produse
Meniu
Adauga