7 cele mai frecvente întrebări despre finisarea mobilei cu ceară

21.02.2019

Revista din lemn

Interesul pentru finisarea mobilei cu ceara este foarte mare și întrebările primite pe acest subiect sunt dintre cele mai diverse. Am încercat să fac o selecție a celor mai frecvente întrebări, dar sunt convinsă că mai sunt și altele pe care încă nu le-am primit sau la care încă nu mă gândesc. Dacă aveți o astfel de întrebare care nu are răspunsul mai jos și nici în articolul despre finisarea cu ceară, o puteți lăsa în spațiul dedicat comentariilor. Promit să vă răspund și să completez articolul pentru a găsi cât mai multe răspunsuri într-un singur loc. Și acum să trecem la răspunsuri.

1. Pot sa aplic ceară peste lac?

Da. Se poate aplica ceară peste aproape orice fel de lac, vopsea sau ulei. Este însă bine ca înainte să se testeze compatibilitatea pe o zonă mai ascunsă. Cerurile sintetice moderne conțin solvenți care ar putea ataca stratul de lac. Acest lucru se întâmplă foarte rar, dar este bine să nu riscăm. Ceara se aplică peste lac pentru a-l proteja și pentru a-i adăuga un luciu plăcut și mătăsos. Pe suprafețele exploatate intens, cum sunt pardoselile din lemn, stratul de ceară prelungește viața lacului, evitându-se astfel zgârierea.

2. Trebuie îndepărtat vechiul strat înaintea aplicării celui nou?

Nu este obligatoriu, depinde de situație. Dacă este vorba despre o piesă veche de mobilier îmbâcsită și murdară, atunci stratul de ceară trebuie îndepărtat (modul de lucru este descris mai jos). Ceara se curăță foarte bine după care se aplică un strat nou. 

Autor: Mihaela Radu

Pentru a citi mai departe CLICK AICI!